UNDE SE DUC EROII CÂND SE DUC

Rosa Parks e un erou. Eroul mişcării pentru drepturile celor de culoare în SUA. Pe 1 Decembrie 1955 a refuzat să cedeze locul în autobuz unui alb, aşa cum cerea cutuma societăţii rasiste în care supravieţuia. N-a fost prima femeie afro-americană care a făcut asta, dar istoria a consemnat-o pe ea şi a transformat-o în simbol. Păi, cum aşa?


rosaPăi, orice erou are nevoie de context ca să „se nască” şi Rosa a prins valul frustrării ajunse la paroxism. Apoi, orice erou are nevoie de constanţă ca să rămână statuie pe soclul său. Iar, Rosa Parks şi-a trăit ulterior destinul personal egală cu ea însăşi, fără să-şi asume meritele unei întregi mişcări pentru drepturi civile. Şi, nu în cele din urmă, un erou are nevoie de minte limpede şi privire clară, să simtă aerul vremurilor în care respiră şi nu pe cel rarefiat din sfere înalte, să rămână vigilent, nu să fie folosit de cei de lângă el drept portdrapel.
România nu are, încă, eroi. Noi ne-am dărâmat toate statuile de pe soclu. E, cumva, în firea noastră să „ucidem” orice erou pe care-l prindem cu o fisură în carcasă. E vina noastră. Dar, e şi vina lor – a eroilor de moment pe care i-am lăsat să se nască. Să ne întoarcem la cele trei argumente care au lăsat simbolul Rosa Parks să rămână erou. La noi, contextul e întotdeauna ratat. Aproape niciodată nu speculăm aşa cum trebuie momentele care ar putea să ne ducă un pas mai departe, le ratăm incredibil dintr-o lene socială vecină cu neputinţa. Apoi, eroii noştri nu au învăţat, încă, să fie egali cu ei înşişi şi imaginea lor: cum a ridicat unul dintre noi capul din mulţime, se urcă pe val şi învaţă să speculeze slăbiciunile sistemului pe care iniţial a vrut să-l dărâme. Şi, în final, eroii noştri ajung să pună între ei şi instituţiile, sistemele din care fac parte semnul egal, se transformă într-un soi de Dumnezei pe Pământ, deţinătorii adevărului absolut şi nu mai acceptă că pot comite o eroare, orice deget îndreptat spre o greşeală făcută de ei e interpretat ca un atac la întregul sistem pe care-l reprezintă.
Şi unde se duc eroii noştri când se duc? Se aruncă în gaura neagră a uitării. Şi când pleacă, nu pleacă singuri. Trag după ei şi ce e bun din sistemul pe care l-au creat. Doar sunt eroii noştri şi sunt la fel de însetaţi ca cei de pe margine care au aruncat cu pietre în statuia lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *