ROMÂNIA, NUMELE TĂU MIC E GENOCID

Daria e o tipă sexy. Arată bine, se îmbracă de întorci capul după ea, miroase a parfum de nişă şi are un job de unde ne spune poveşti care ne lasă năuci vreo 2 ceasuri. A fost diagnosticată cu cancer acum vreo 7 ani. Eu am cunoscut-o acum 5. Şi n-am bănuit nicio clipă că era victima maladiei letale. Între timp se operase şi începuse tratamentul. În străinătate. La noi, ştia şi ea şi medicul care i-a adus teribila veste, ar fi fost condamnată. La moarte. În România cancerul ucide şi atunci când poate fi tratat. Pentru că în faţa unor cifre şi poveşti crunte, statul alege să fie impotent. Alege genocidul – da, ştiu definiţia de dicţionar a cuvântlui şi exact asta e situaţia: să trimiţi la moarte oameni perfect „valabili” pentru supravieţuire – ca să protejeze interese, funcţii, nepregătiţi căţăraţi pe scara socială pe noroc şi conjunctură.
Şi, vă rog, nu-mi luaţi cuvântul drept literă de lege. Să judecaţi doar pe cifre, fapte şi argumente. Urmăriţi-mă! România, 2016: radioterapia, vitală pentru tratamentul multora dintre bolnavii de cancer este un lux. Doar o tremie dintre cei care au indicaţie de la doctor pentru radioterapie pot să o urmeze. Altfel spus, din 50 de mii de oameni care anual trebuie să facă radioterapie, doar 17 mii apucă. În România există 14 centre de radioterapie de stat şi 7 private. Dar, e o statistică falsă. Apartatele din cele 14 centre se strică rând pe rând. Amintiţi-vă de aparatul de la Iaşi care a colapsat subit şi bolnavii din judeţ au fost căraţi cu ambulanţa într-un alt judeţ. De cel cel de la Constanţa care azi merge, mâine nu. De cel de la Spitalul Colţea care azi merge, în următoarea săptămână e în reparaţii. Socoteala specialiştilor arată că am avea nevoie de 80 de centre ca toţi bolnavii de cancer să aibă şană la viaţă. Chiar şi în centrele private sunt liste de aşteptare de 3 luni.
Ce face statul? În iulie 2014 au fost semnate două acorduri de împrumut între Romania şi Banca Internaţionlă pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare totală de 1 miliard euro, din care 250 milioane euro sunt destinaţi susţinerii proiectului privind reforma sectorului sanitar. Adică, din suma asta România va putea să cumpere încă 14 aparate pentru radoterapie. Vorbim de maşini, cu specialiştii care să le manevreze e o altă problemă. Bun, acordul e semnat în 2014. Azi în calendar scrie 2016. Aparatele încă nu au apărut. Oficial, explicaţiile sunt legate de birocraţie.
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România cere acum dialog cu Ministerul Sănătăţii pentru că cei din aceste Asociaţii ştiu cel mai bine care sunt problemele cu care se confruntă. Cer acoperirea de la bun început a tuturor costurilor suplimentare, mai ales în legătură cu asigurarea şi calificarea personalului de specialitate.
De la Ministreul Sănătăţii situaţia încă se vede sub control: “Estimăm că trimestrul I al anului 2017 va fi momentul în care aceste centre vor funcționa. Al doilea val — încercăm să începem cât mai curând procedurile de achiziție de lucrări în trimestrul II al acestui an, în așa fel încât lucrările să fie gata înainte sau în același timp cu furnizarea echipamentelor. Totodată, începem și procedurile de achiziție a echipamentelor pentru valul doi, astfel încât aceste două activități să fie setate împreună și să se coordoneze în timp. Vor fi 14 acceleratoare liniare împreună cu toate echipamentele — planning, scanner, dozimetrie, brahiterapie — în așa fel încât circuitul să fie complet. Probabil că vom ajunge să dublăm numărul de pacienți. Dacă acum facem 17.000 de pacienți, să depășim 35.000.” declara Cristian Grasu pentru Agerpres.
35 de mii trataţi inclusiv cu aparatele-promisiune. Până la 50 de mii diferenţa e uriaşă. În cifre – 15 mii de oameni. În viaţa reală – 15 mii de suflete, familiiile şi prietenii lor care vor ştii întotdeauna că statul roman putea să-I salveze, dar s-a încurcat în hârtii….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *