OILE AU MÂNCAT LUPII, CU EMOŢIE ÎN GLAS

Imposibil să nu fi aflat până la această oră cum onor Guvernul României se dă cu capul de pereţi să modifice o lege care impune ciobanilor să aibă doar 3 câini la stână. Asta după ce vreo 2.500 de ciobani au luat cu asalt, şi de data asta chiar nu mai e o figură de stil, Parlamentul României. Vă rog, să judecăm la rece! Avem un Executiv care lucrează cu emoţii şi pare să ia decizii pe logica: „Cine ţipă mai tare, are dreptate!”, un precedent periculos pentru că mâine şi eu şi prietenii mei putem să intrăm cu forţa-n Parlament şi să cerem ca pinguinii să devină animale de companie şi proprietarii lor să primească subvenţii de la stat, iar dacă strigăm suficient de tare, ne mai dau şi vreo 2 televiziuni în direct, Guvernul să dea pentru noi, repede-repejor, o Ordonanţă de Urgenţă. Bun, să revenim la oile, pardon, câinii noştri. Pe scurt, povestea e aşa: Legea Vânătorii, chiar şi în 2006, stabilea numărul de câini la stână, precum şi obligativitatea ciobanilor să-i vaccineze şi să le pună jujeu (mai pe limba noastră – acel băţ atârnat la gât, care să-i împiedice să sară la atac).


“LEGE Nr. 407 din 9 noiembrie 2006 Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic Text în vigoare începând cu data de 3 decembrie 2010
art 23 Se pedepseşte
g) lăsarea liberă a câinilor de vânătoare sau a celor însoţitori de turme sau cirezi în fondurile de vânătoare, altfel decât vaccinaţi sau dehelmintizaţi
…..
k) permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie. În acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei.”

Dar, până astăzi legea nu i-a deranjat pe ciobani. Probabil că nici autorităţile statului nu s-au sinchisit să o aplice. Şi, bum, după atâta amar de vreme, devine problemă naţională. Mare parte a presei râde de parlamentari: „Ia uite ce griji au ăştia, să le spună ciobanilor să ţină doar 3 câini!” Numai că restricţia are, de ani de zile, un mecanism logic în spate: mai mult de trei câini la stână înseamnă mai multe animale sălbatice moarte inutil. Da’, ce să vezi, şi ciobanii braconează câteodată.
Priviţi: 12322398_518942768280265_8807126884625707247_o SURSA: FB FELIX BOGDAN DRAGOMIR

Clar că ciobanii şi vânătorii au în povestea asta gradul lor de subiectivism. Aşa că am stat de vorbă cu Florin Stoican, voluntar la Asociaţia Kogayon, cunoscut pentru bătăliile lui pentru protecţia mediului. Cum vede domnia sa tămbălăul de acum?
„Pentru mine e o totală surpriză cum de o prevedere legală din 1993 îi nemulţumeşte pe ciobani abia azi, înainte de Crăciun, în 2015. Nu sunt în tabăra vânătorilor, dar de data asta ţin cu ursul şi nu înţeleg cum ministrul Agriculturii, premierul, autorităţile din ţara asta nu au habar de prevederi legale în vigoare, prevederi care ne protejează fauna. Publicul de rând judecă emoţional: săracii câini, săracii ciobani, dar de la autorităţi chiar am pretenţii! Mulţi ciobani au peste 10 câini la stână şi nu i-a căutat până acum nimeni la vaccin şi la jujeu.Astea sunt SF-uri pentru ciobanii noştri. Am văzut cu ochii mei pui de capră neagră omorâţi de câinii de la stână…”, Florin Stoican, voluntar Asociaţia Kogayon.
Emoţiile sunt bune. În dragoste, la cinema sau atunci când au în spate şi ceva argumente, dar să construieşti o ţară strict pe ceea ce simţi, nu pe ceea ce gândeşti e deja crimă cu premeditare.

2 Comments for “OILE AU MÂNCAT LUPII, CU EMOŢIE ÎN GLAS”

Ioana Raduca

says:

Vă mulţumesc pentru observaţii. Tocmai asta era ideea: să ne formăm păreri pe date şi argumente, nu pe emoţii. Articolul Hotnews la care faceţi referire (pertinent, fără discuţie) face referire la istoricul politic al actelor legislative (în înţelesul larg al termenului), nu la esenţa problemei în discuţie: protejarea faunei sălbatice şi obligaţiile vânătorilor şi ciobanilor în acest sens.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *