O DILEMĂ PE NUME BARNEVERNET

GUEST POST: ANA MORARU

Ana Moraru a stat o săptămână în Norvegia împreună cu Dragoş Stoian, cameramanul alături de care a realizat mai multe reportaje tv pe acest subiect. Au vorbit şi cu părinţii şi cu autorităţile şi cu oamenii de pe stradă. Ce au înţeles despre Protecţia Copilului în Norvegia puteţi citi aici:

Peste masă, niște părinți își frâng mâinile și privesc în gol. Nu știu ce să le spun. Eu n-am copii. Ai lor se înstrăinează încet, dar sigur, în familii surogat. Barnevernet i-a luat de acasă pentru că mama și tatăl au rămas în urmă cu niște facturi la curent. Ceva de neconceput într-un stat cu un nivel de trai ca al Norvegiei. Așa e legea.

Înainte să merg în Norvegia să-i filmez pe soții Bodnariu, m-am uitat pe internet să văd ce înseamnă Barnevernet. Mi-au apărut filmulețe de amator. Copii ținându-se de pereți, zvârcolindu-se în brațele asistenților sociali, care-i iau din casă. Polițiști înarmați pregătiți să intervină dacă părintele deschide gura sau întinde mâna. Cel mai curajos gest pe care îl poate face un părinte acolo este să scoată smartphone-ul și să înregistreze. Orice altă reacție îl poate trimite după gratii sau îi ucide complet șansele infecte pe care le are să-și reîntregească familia.

Teoretic, Barnevernet nu-ți ia copilul pentru o palmă. Sau pentru că ai țipat la el. Practic, însă, părinți de toate naționalitățile mi-au povestit plângând cum au rămas fără copii pentru mai puțin. Dormitul în pat cu propriul copil de cinci ani îți aduce acuze de natură sexuală. Îmbrățișările repetate și pupatul excesiv demonstrează o relație necuvenită. Lupta pentru custodie în urma unui divorț înseamnă traumă.

GetAttachment.aspx6

Dacă Barnevernet îți ia copiii, ai doar 5% șanse să-i vezi înapoi. Te lupți cu instanță după instanță, iar termenele par la ani lumină unul de altul. Tribunalele sunt blocate de mii de dosare nesoluționate. Și uite-așa, cu fiecare zi care trece, îți scad șansele să-ți mai vezi copilul. Dacă sistemul de protecție ți l-a luat, îl vezi de trei ori pe an. Te simți ca un musafir stânjenit. Copilul tău e cu un cap mai înalt ca data trecută, nu ai voie să-i spui că e goală casa fără el. Pentru că în cameră cu voi sunt Cerberii de la Barevernet, care notează fiecare cuvânt, fiecare gest.

Mai grav e că, în timp ce tu te judeci și încerci să demonstrezi că ești un părinte decent, statul deschide procedurile de adopție. Da, da. Adică băi, fraiere, tu luptă acolo, că noi avem altă treabă.

Părinții surogat sunt aleși “pe sprânceană”. Mulți dintre ei ar fi îngroșat rândurile șomajului. Dar în Norvegia nu există șomeri, o să ziceți. Așa e. Oameni care nu și-au găsit o menire pe pământul ăsta se fac părinții copiilor altora. O familie care ia în grijă un copil câștigă 120 de mii de euro pe an. Adică 10 mii de euro pe lună. Statul oferă vacanțe gratuit, dacă părinții cer un televizor performant “să-l punem în camera copilului”, statul plătește. În ultimii ani, bugetul Barnevernet a crescut ca vrejul de fasole din poveste. A ajuns la un miliard de euro. În online se vorbește despre cariera de părinte în Norvegia. Un băiat care s-a făcut “tată” a câștigat anul trecut 1,7 milioane de coroane. În jur de 170 de mii de euro, mai mult decât câștigă prim-ministrul Norvegei. Îi zic “un băiat” pentru că e de-o vârstă cu mine, are 30 de ani. Îl cheamă Helge Alne, nu are copii și nici vreo pregătire.

43
Mii de copii cresc la fel ca plantele în casele angajaților din sistem. Asta dacă au noroc. Nu-i de mirare că peste 4000 de victime ale sistemului au cerut daune, la maturitate. Au acuzat neglijență. Mai rău, au strigat “abuz”. Și au primit sute de mii de euro, semn că nu era roz situația. Mulți dintre copiii “salvați” de Barnevernet ajung niște inadaptați care se zbat ca peștii pe uscat. Care sunt priviți cu neîncredere de același sistem care i-a crescut. Protecția Copilului le ia și lor copiii, pe motiv că nu au avut un model în familie și nu ar fi părinți buni. E un cerc vicios.
Dacă nu te caută Barnevernet la ușă, nu înțelegi ce se întâmplă. La televizor, în Norvegia, vezi numai povești de succes. Copii care au trăit în familii surogat și-s recunoscători părinților, fraților de împrumut.

Sunt convinsă că sunt și angajați care își fac treaba cum trebuie. Dar cred, însă, și că e loc de mai bine. M-am uitat în ochii părinților care încearcă să lupte pentru familia lor. Am citit disperare, umilință, greață, neputință, resemnare. Nu mă înțelegeți greșit, meseria m-a învățat să n-am încredere nici în mama. Cumva, cred că adevărul e undeva la mijloc. Din cealaltă extremă, a României în care 12 copii sunt omorâți în bătaie, în fiecare an, de javre care se numesc părinți, Norvegia pare tărâmul făgăduinței. Dar nu e.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *