NU, NOI NU SUNTEM MALALA!

refugiati
Sursa foto: Infomondo.ro
AFGANISTAN, 2002
Americanii intraseră de un an în ţară să… aducă democraţia. Purtau un război scump şi încă nu aveau idee cum se va încheia confruntarea cu talibanii.
WASHINGTON, 2002
Dialog imaginar despre situaţia din Afganistan, inspirat din fapte reale – Charlie Wilson’s War (2007, Regia: Mike Nichols)
– 1 milion de dolari pentru reconstrucţia şcolilor! (n.r. SUA au cheltuit 443 miliarde de dolari cu operaţiunile militare din Afganistan, sursa: CNN)
– Rahat, Charlie, parcă ai fi congresman în Kabul.
– M-aţi auzit că am spus 1 milion de dolari, nu un miliard, pentru reconstrucţia şcolilor!?
– Te-am auzit, te-a auzit toată lumea, amice!

– Eram cu preşedintele săptămâna trecută… Ştii ce-a zis? Afganistanul încă e în desfăşurare?
– Ei bine, este… Jumătate din populaţie are sub 14 ani. Gândiţi-vă cât de periculos e. Vor veni acasă şi vor afla că rudele lor au murit,satele lor au fost rase cu napalm.
– O să-i ucidem pe cei care au făcut asta!
– Da, dar ei nu ştiu asta! Ei nu primesc acasă New York Times. Asta e ceea ce facem mereu: mergem acolo cu idealurile noastre că schimbăm lumea şi plecăm. Mereu plecăm. Dar, lucrurile se rostogolesc…
– Charlie, nu interesează pe nimeni de şcolile din Pakistan…
– Afganistan!

_MG_4802

PAKISTAN, Valea Swat, 9 OCTOMBRIE 2012
Malala Yousafzai, o adolescentă de 15 ani, e împuşcată de talibani, în cap, în autobuzul şcolii. Greşise amarnic. Refuzase să stea acasă, să-şi poarte vălul. Voia să înveţe. Supravieţuieşte miraculos, e dusă în Marea Britanie, care devine noua ei casă.
2 ani mai târziu, Malala primeşte premiul Nobel pentru Pace. O lume întreagă o aplaudă pentru că a avut curajul să meargă la şcoală într-o zonă controlată de talibani. Acasă la ea, în Valea Swat, talibanii continuau să ţină populaţia în teroare, aruncau în aer vestigii budhiste şi strângeau adepţi dându-le de mâncare. Lumea care se prezintă civilizată milita, pe Internet, pentru cauza tinerei Malala. Fundaţia care îi poartă numele strângea, încă o mai face, sume impresionante pentru a ajuta fetele din zone defavorizate să meargă la şcoală. Jurnalişti de prestigiu avertizau că în Pakistan ajutoarele umanitare trimise de Occident NU ajung la localnici. Occidentul se bătea pe burtă cu liderii pakistanezi care făcuseră înţelegeri tacite cu talibanii.

BUCUREŞTI, IULIE 2015
Sunt 38 de grade afară. La umbră. La soare e imposibil să stai mai mult de 5 minute fără să simţi că te ia cu leşin. Un bărbat încă tânăr, dar cu riduri adânci, cu părul negru tăciune, cu barbă deasă, înfăşurat în palton cerşeşte pe asfaltul încins în faţa unui supermarket. Intru în magazin, îi cumpăr câte ceva, ies grăbită, îi întind apa şi mâncarea şi… panică. Omul se uită la mine şi în colţul gurii îi răsare un zâmbet amestecat cu frică. Spune mulţumesc şi întinde mâna să o strângă pe a mea. Sar ca arsă. El e murdar, iar eu sunt fiica domnului Cloramină. Bolborosesc un „Să fiţi sănătos!” şi aproape o iau la fugă. La nici doi paşi, îmi e deja scârbă. Mi-e scârbă de mine. Instinctiv am arătat cât face generozitatea mea. Nici două parale. Sunt un om neterminat, cu pretenţii de filantrop.

3 filme diferite? Nu. E aceeaşi poveste. Despre noi, ăştia mici, şi cei care conduc lumea. Donăm pentru cei mai nefericiţi ca noi, mai ales din faţa tastaturii, dar prea puţini dintre noi i-am aduce în casele noastre şi i-am pune la masă. Pentru că ne gândim cu adevărat prea puţin la povestea din spatele dramei. Liderii lumii libere propovăduiesc binefacerile democraţiei, dar ridică ziduri în calea celor care fug de foame, bombe şi nedreptate.
Acum, când mii de refugiaţi ajung în fiecare zi în Europa, aproape de noi, ne uităm, ne mirăm, ne indignăm. Până n-au venit peste noi nu ne-a interesat că jurnalişti serioşi relatau obsesiv cum ISIS pune bazele Califatului, că Siria e scăpată de sub control şi Occidentul ignoră semnalele de alarmă. În orice redacţie de ştiri din România, nu cred că fac o eroare când spun asta, Externele sunt un soi de Cenuşereasa. Explicaţia? Publicul nu “gustă” ştiri de peste hotare, nu face rating ce bubuie la o mie de kilometri distanţă. Oficiali şi oameni obişnuiţi, am stat cu ochii larg închişi. Acum e stupoare. Ne-a luat pe nepregătite… Mirarea noastră de azi e rezultatul lipsei noastre de interes de ieri şi lipsei de viziune a politicienilor din Occident.
Şi, nu, nu suntem Malala! Noi n-am înţeles cum e să creşti cu un Kalaşnikov la tâmplă şi-am fost prea ocupaţi ca să încercăm să fim empatici.

1 Comment for “NU, NOI NU SUNTEM MALALA!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *