ÎI ÎNJURĂM PE HOŢI, DAR NU NE DERANJEAZĂ HOŢIA

S-au dus la puşcărie, unul după altul, oameni care lucrau în aceeaşi instituţie şi furau după aceeaşi schemă. Şi, colectiv, s-a născut întrebarea: „Ce poate să fie în capul tău să nu te opreşti nici măcar atunci când îţi saltă colegul şi simţi mirosul de celulă mai puternic decât aroma cafelei de dimineaţă?”. Şi, tot colectiv, au apărut variantele de răspuns: de la teoria bolii psihice, la teoria intratului în hora din care nu mai poţi să ieşi până la mitul celor care se cred Dumnezei pe Pământ de care nimeni nu se poate atinge.
Un alt răspuns, mai simplu, dar mai precis şi care pune în lumină un sistem întreg construit defect, l-a dat zilele trecute procurorul-şef al DNA.
kovesi
SURSA FOTO:agerpres.ro
“Nu cred că DNA va rezolva corupția din România, dar cred cu convingere că această luptă pe care DNA o duce pentru a combate corupția trebuie dublată de măsuri preventive. Degeaba arestăm medici în fiecare an dacă în sistemul de sănătate procedurile rămân aceleași. Degeaba arestăm profesori care dau subiectele la bacalaureat, dacă modul în care se desfășoară aceste examene rămâne același. Cred că este foarte important să se ia măsuri de prevenire, în așa fel încât împreună să încercăm să reducem acest fenomen. Nu arestând oameni vom reduce noi corupția în România”, spunea Laura Codruța Kovesi într-un interviu pentru Digi24.
dr
SURSA FOTO:www.greatamericantrek.com
E descrierea punctului în care am ajuns. Unul în care nu ni se mai mişcă nici măcar un muşchi pe faţă nici atunci când hoţia devine sinonimă cu moartea. Exemplul recent. Procurorul Denisa Cristodor din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC) din Parchetul General arată în rechizitoriul prin care a trimis în judecată şase profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova că una dintre consecinţele fraudării examenelor este înmulţirea cazurilor de malpraxis. Procuroarea Denisa Cristodor arată în rechizitoriu că studenţii în cauză sunt viitoarele cadre medicale, practicieni, “care sub aspectul modului de pregătire didactică/practică pun sub semnul întrebării acumularea cunoştinţelor necesare pentru tratarea pacienţilor, fapt încurajat şi de către cadrele didactice care sunt de asemenea, practicieni în domeniul medical şi care astfel îşi încalcă şi jurământul depus cu ocazia intrării în profesie”.
Interceptările din dosar îţi arată exact cât preţ se pune pe halatul alb şi viaţa unui bolnav:

Student: Dani, salut! Te deranjez? Tu ai vorbit cu cineva în privinţa paleologiei? PO-ului ăsta? Mă refer dacă ştii ceva de profă, cum …procedează.
Daniel Gabriel: Da.
Student: Şi?
Daniel Gabriel: Am vorbit cu Giorgiana, de la grupa 2.
Student: Aşa.
Daniel Gabriel: Şi ei i-au dus un buchet de flori şi o pereche de cercei. S
tudent: Ce i-au dus? O pereche de cercei şi mai ce?
Daniel Gabriel: Un buchet de flori. Ca şi noi.
Student: Aşa. Daniel Gabriel: Şi i-a trecut pe toţi.
Student: Mie-mi zise ăsta, Dani, Motanu’ din grupa 1, ştii? Că la el au trecut tot aşa, toţi. Bă, frate, şi AMAR n-a ştiut o boabă. Bă, o boabă. Îţi dai seama că nu sunt toţi genii din gupa aia. Şi l-a trecut frate cu 5, mânca-ţi-aş. N-a ştiut nici hematia, nici aia, să-i zică.

Păi, cine are interes să vină şi să rupă deja învechitele mecanisme ale şpăgii, când de o parte stau cei care au puterea de decizie, dar îşi aşteaptă rândul la strâns bani după scheme deja brevetate, strângând între timp alianţe care să-i adoarmă liniştiţi noaptea că au mai făcut un pas spre devenirea lor ca intangibili, iar de cealaltă parte sunt „muritorii de rând” cărora fie le mai pică ceva din prada şefilor sau pur şi simplu au obosit să deschidă gura şi riscul căderii în dizgraţie e văzut direct proporţional cu valoarea ratei de la bancă şi a numărului de copii de dus la şcoală?
Îi înjurăm pe hoţi, dar nici măcar nu ne sinchisim să obligăm hoţia să devină ceva mai rafinată. E ţara lui merge şi aşa, ţara unde ochii stau închişi când preţul la apă caldă creşte de 17 ori pe spinarea proştilor-plătitori contra unor comisioane consistente, unde lucrările publice se fac mai puţin pentru public şi mai mult spre creşterea fabuloasă a conturilor celor care au dat zdravăn din coate până-n faţă. Într-o parte stau ei, cei care visează la afaceri necurate de parcă s-ar aştepta ca riscul cel mai mare să fie o pereche de cătuşe roz, cu blăniţă, de cealaltă suntem noi, anesteziaţii. La mijloc e o ţară captivă, care nici nu mai speră să fie o ţară ca o ţară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *