Generalizările care ne îngroapă

„Nu ştiţi voi?! Aţi scris despre asta înainte să aflu eu!”, aruncă Andronic, în scârbă, o replică celor la care se uită ca la nişte slugi pe care le-ar putea împacheta din două telefoane, înainte de cină. El e milionar în euro, ei stau ore în şir în frig, în ploaie, dau sute de telefoane căutând o informaţie validă şi primesc un salariu din care abia supravieţuiesc. El e persoană publică, parte a unui dosar în care se înşiră combinaţii urât mirositoare pe milioane zdravene de euro, ei nu au nume cu rezonanţă, au copii cărora le cumpără cu greu haine noi, dar nu-şi scot la mezat principiile şi conştiinţa.

El vede deja lumea de după bare de metal, ei dorm liniştiţi pe perna lor acasă. Şi el şi ei sunt jurnalişti. Şi lumea ne înjură la grămadă. E suficient ca unul să „siluească” meseria asta şi plătim toţi… Cam ca la doctori. E prins unul şi terfelit că a condiţionat o operaţie de bacşiş şi urlăm toţi că medicii’s şpăgari.

Şi-n combinaţia asta intră şi Prinţul Paul.

De România. Că aşa a decis instanţa că se numeşte. Un personaj care şi-a amintit de ţara asta abia după ’90, când i s-a părut că e rost de recuperat averi. Un prinţ care se bagă într-o „grupare mafiotă”, cum denumea consoarta Lia grupul lui Remus Truică, ca să recupereze ceea ce în fapt nu i-a aparţinut niciodată. Şi stă în această combinaţie puturoasă, că aşa face un prinţ ca el, nu anunţă autorităţile că ceva e putred în Danemarca până nu zornăie cătuşele pe lângă el.

Şi mulţi se grăbesc să spună că e vai de capul Casei Regale, Paul nefiind parte din ea.
Adorăm generalizările. Nu prea avem nuanţe şi ne ghidăm mai uşor după impresii, nu după argumente. Şi „boala” asta a noastră s-ar putea să-i pună la pământ şi pe cei care se încăpăţânează să rămână oneşti în profesia lor. Dacă nu înjurăm pe persoană fizică, ne-am putea trezi într-o dimineaţă mai trişti şi mai singuri…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *