CUM SE IUBEŞTE ÎN VREME DE RĂZBOI

Mda. Mai dau un click. Gata. De aici nu mai e scăpare. S-a lansat comanda. E doar a doua luna asta. Şi e un model pe care nu-l aveam în şifonier. E, zău, rochia perfectă. A fost şi la reduceri. Ce se poate întâmpla? A, da, veşnica ameninţare cu cardurile „sechestrate” şi blocarea accesului pe anumite site-uri. Aşa. O să supravieţuiesc. Dar, cum să mai apuc ziua de mâine, ca occidental veritabil ce mă simt, dacă îmi iei shopping-ul online de la gură chiar de tot? Cum?! Şi atunci mă trăzneşte! De o lună tot întreb: „Măi, nene, vorbim de refugiaţi, de ce facem cu ei, da’ la ei acasă ce se mai întâmplă?”. Da, bine, grafice sofisticate ale trusturilor internaţionale de presă ne explică unde bombardează ruşii, unde mai e Assad stăpân, unde controlează ISIS, unde stau rebelii moderaţi, ce mai dirijează Al Nusra. Dar, nu asta întrebam. Femeile siriene de unde îşi mai iau haine? Bine, e război, n-au nici chef, nici nevoie de ele, dar cumva încă trăiesc. Ce mănâncă, ce fac toată ziua, cum iubesc, pe cine, de ce şi cum înjură, pe cine ocrotesc? Şi mintea mea limitată nu poate proiecta altceva decât buncăre în care siluete diforme tremură şi pe fundal se aud explozii. Eroare.

O căutare mai zdravănă pe Internet şi răspunsurile vin în cascadă. Absolut surprinzătoare. În Siria oamenii se îndrăgostesc în vreme de război ca în vreme de pace, copiii merg în fiecare zi la şcoală şi doamnele se luptă cu kilogramele în plus şi-şi caută ţinuta potrivită pentru nuntă. E ireal. Păi, cum aşa? E simplu. Omul e o fiinţă adaptabilă. Asta fac şi sirienii. Copiii merg la şcoală şi se joacă aşa cum făceau şi până acum. Doar că şcolile s-au mutat în buncăre, unele cimitire au devenit loc de joacă, iar mamele nu se tem că le vor muri copiii, ci că vor muri singuri şi speriaţi.
siria 1
SURSA FOTO: damascusbureau.org
În 2011, o siriancă era trimisă de familie la nutriţionist pentru a scăpa de cele 20 de kilograme în plus, azi a “topit” mai mult de 20, după ce a mâncat mâncarea animalelor, că doar asta se mai găsea la ea în oraş. O tânără îşi descoperă mama ca o eroină după ce a certat-o repetat că se opune regimului Assad şi a fost arestată de 3 ori; mama care îi tot explicase că nu e bine să te pui cu cei puternici în faţa cărora nu ai şanse de câştig are grijă de casele celor dispăruţi în mod misterios, le dă bani femeilor care nu mai au cu ce să-şi hrănească copiii şi a pus la punct un sistem codat de comunicare pentru rarele convorbiri telefonice. Sunt reale poveştile acestea? Probabil că da. De unde vin ele? De la sirieni obişnuiţi care s-au transformat în jurnalişti peste noapte şi care îşi spun poveştile de viaţă pe Internet. Nu daţi cu ouă. Ştiu ce am scris aici: DE CE NU TREBUIE SĂ MOARĂ PRESA CLASICĂ
ZAINA
SURSA FOTO: pmaward.org
Dar, tocmai asta e ideea. A fost nevoie de un jurnalist cu patalama să-i înveţe pe sirienii obişnuiţi să aplice principiile presei clasice (verificarea unei informaţii, redactarea unui text relevant…). Zaina Erhaim, o siriancă de 30 de ani, educată la Londra, s-a întors în Siria pentru a-i transforma pe sirienii obişnuiţi în ziarişti, după ce marile organizaţii de media internaţionale şi-au retras jurnaliştii din zonă. O parte din munca acestor oameni o găsiţi aici: POVEŞTI DIN SIRIA
Pentru că da, în vreme de război se iubeşte ca în vreme de pace. Oamenii sunt oameni, nu statistici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *