„Auzi, da’ la cine strigă ăştia?”

Disclaimer: acest text şi aceste poze n-au primit finanţare de la Soros. Ci m-au costat 12 lei – parcarea de la Universitate şi vreo 200 de calorii consumate pentru mersul pe jos câţiva kilometri.

Vreo 2-300 de oameni (Jandarmeria spune că, în final, s-au strâns 1.000) pleacă de la Universitate spre MAI. Încep să strige: „Demisia!”, „Oprea, nu rezişti nici cu mii de securişti!”. Sunt mulţi tineri. Pe jos, cu biciclete, cu copii, cu căţei. Câteva figuri cunoscute: oameni pe care i-am mai văzut la proteste. O mulţime de jurnalişti. Unii la muncă, alţii în timpul liber, veniţi să vadă de curiozitate cine răspunde apelurilor de pe Facebook. Ajung înaintea protestatarilor la MAI. Zeci de jandarmi în faţa instituţiei stau relaxaţi. Încet-încet mulţimea se strânge şi la semnul lui Claudiu Crăciun, protestatar-simbol de la Piaţa Universităţii, „înarmat” cu portavoce, aruncă spre geamurile ministrului Gabriel Oprea – cu decibeli în limite normale- un „Oprea, nu uita, asta nu e casa ta!”. Claudiu Crăciun mai trimite prin portavoce câteva sloganuri, mulţimea îl urmează o dată, de două ori… şi gata. E un cor anemic. Mă amestec printre ei. Discută mult. De prieteni, de filme, de planurile pentru seară. Nu simţi de la ei nici furie, nici revoltă… Am o senzaţie uşor ciudată: e ca şi cum în ţara asta s-ar organiza proteste în mod constant. Pentru apă caldă, pentru spaţii verzi, pentru parcări, pentru bugete mărite la Sănătate şi Educaţi şi azi ar fi doar unul din serie, un soi de exerciţiu. Mă uit la geamurile MAI şi mă gândesc ce şi-ar spune mai marele instituţiei privind pe fereastră. Sigur nu l-ar trece fiori reci. În fine, mă gândesc că sunt eu defectă. M-oi fi obişnuit să iau coate şi scuipaţi pe la proteste doar pentru că pe microfonul ţinut în mână e trecută o anumită siglă şi o mişcare civilizată nu mă mai impresionează…
Protestatarii o iau către Palatul Victoria. Pe Magheru. Poliţiştii de la Rutieră au de lucru. Oameni şi maşini pe un mare bulevard al Bucureştilor, chiar e o provocare pentru ei. Civilizat, fiecare îşi vede de ale lui. În stradă mulţimea strigă „Dacă vă pasă, ieşiţi din casă” şi „Veniţi cu noi, e şi pentru voi!”, din maşini şi de pe trotuar oamenii zâmbesc. Fac câteva poze şi îşi văd liniştiţi de drumul lor mai departe.
Aproape de Guvern un domn cu o pancartă se apropie de doi poliţişti.
– Ştiţi de ce suntem aici?
…nu i se răspunde
– E şi pentru dumneavoastră. Să nu fiţi umiliţi, terfeliţi… Înţelegeţi?

Poliţiştii dau din cap, dar nu scot o vorbă. Bărbatul le mai explică preţ de 2-3 minute cum e cu democraţia, de ce se face un protest şi până la urmă cedează. Dă bună-ziua şi se alătură mulţimii care se tot strânge în faţa Palatului Victoria.

Un jandarm se agită. Începe să urle: „Costine, de ce nu răspunzi la comandă?”. „Nu-mi merge staţia!” se aude de la câţiva paşi distanţă. Mulţimea începe să scandeze, jandarmii se regrupează. Mă aşez lângă ei. „Auzi, da’ la cine strigă ăştia? Că azi e duminică şi nu e nimeni aici?!” se întreabă retoric un jandarm, privindu-şi colegul, care-l ignoră.

2 Comments for “„Auzi, da’ la cine strigă ăştia?””

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *