UPDATE: ANRP – AM SCHIMBAT REGULILE. MISTERIOASELE CĂI ALE ANRP

Aştept să aud la celălalt capăt al firului o voce stinsă, de om îngenunchiat de propria poveste de viaţă, mai tristă decât scenariul unei drame de Oscar. Surpriză. La 72 de ani, Doina Vodă pare, după voce, un matur care abia se pregăteşte să câştige un război, deşi a pierdut mai toate bătăliile de până acum.


În 2001, adică acum 15 ani, doamna Vodă s-a adresat autorităţilor din Iaşi pentru a primi ceea ce a aparţinut familiei sale şi comuniştii au luat fără drept de apel şi apoi au pus la pământ: un bloc de 4 etaje, în centrul oraşului. Timp de 4 ani de zile cererile sale au rămas doar documente la sertar. În 2005, de la Iaşi, doamna Vodă a fost îndrumată să se adresze autorităţilor din capitală. Ceea ce a şi făcut. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a înregistrat în acelaşi an cererea doamnei Vodă şi a altor 6 rude ale domniei sale. Între timp, 4 dintre cei 7 urmaşi care revendicau despăgubirile s-au stins. Doina Vodă a rămas pe baricade, împreună cu rudele stabilite, între timp, în Statele Unite. Şi a aşteptat pentru că părea să nu mai aibă altă soluţie în lupta cu morile de vânt. Până acum un an şi jumătate. În 2014 a aflat că aşteptarea nu mai este o variantă. A fost diagnosticată cu cancer pulmonar cu metastaze. Adică, e în faza terminală a bolii. Atunci a cerut autorităţilor urgentarea soluţionării dosarului. Şi a primit răspuns: nu se poate. Fără explicaţii suplimentare.

IMG_20160119_220456

 

 

 

“Au fost acceptate cererile unor oameni pe motiv că au hemoroizi. Nu înţeleg, spune doamna Vodă. Am mâncat magiun şi untură cât tata a stat la închisoare ca deţinut politic. M-am chinuit, dar nu pentru mine vreau să rezolv cât încă mai sunt în viaţă, ci pentru cei doi copii ai mei, pentru nepoţi…”
Avocatul doamnei Vodă, Ion Vărzaru, a insistat pentru a obţine o explicaţie pentru faptul că cerearea unui om care suferă de o boală letală, în fază terminală, nu e tratată cu celeritate. În scris nu a primit nicio justificare. Într-o discuţie faţă în faţă, povesteşte domnia sa, angajaţii ANRP i-au explicat că nu mai tratează DIN NICIUN MOTIV cazuri cu prioritate după întreg scandalul public iscat de dezvăluirile cu privire la mafia din Autoritate. Scurt. Şi a mai primit o… încurajare: dosarul doamnei Vodă, unul dintre cele mai vechi înregistrate la ANRP, va fi soluţionat prin iunie anul acesta. Până în acest moment, ANRP nu a răspuns solicitării pe care am trimis-o legată de clarificări în acest caz. Între timp, Doina Vodă se luptă să câştige bătălia cu fiecare zi care trece. Cancerul nu ţine pasul cu ciudata agendă a ANRP. E o poveste reală din România care, uneori, pare ireală.

UPDATE
Într-un răspuns scris, ANRP susţine că în 2012 a schimbat regulile şi nici măcar boala nu mai este un motiv ca un dosar să fie rezolvat cu prioritate. Reprezentanţii instituţiei afirmă că ultimele cereri de tratare cu prioritate au fost aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2011.
Răspuns către doamna Ioana Răduca – Antena 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *