ANA ULARU – DIN “INFERNO” ÎN INFERNUL ROMÂNESC

– Te rog frumos, nu te supăra că te întreb, dar sigur ai căşti la tine, mi le împrumuţi puţin? (a întrebat-o colegul cameraman, înainte de interviu, pe Ana Ularu – îşi uitase căştile acasă)
– Cum să nu! Stai puţin. A scotocit rapid prin rucsacul pe care-l purtase până atunci în spate şi a scos un ghem de fire roşu-aprins, l-a întins zâmbind şi s-a aşezat cuminte în locul indicat pentru interviu.
– Îmi străluceşte prea tare faţa? Că n-am avut vreme de pudră şi nici n-am la mine…

– Nu, e perfect! Îi spun repede, uitându-mă la faţa ei perfectă, nemachiată şi întinsă de un zâmbet ce părea că porneşte de undeva din mijlocul stomacului şi-i ajunge până la ultima sinapsă.
E aproape ireal de naturală. De bun simţ şi mult mai matură decât indică cei 30 de ani din buletin. Ana Ularu joacă în filme. La ei. Cu Bradley Cooper, Tom Hanks… La noi pare să nu fie potrivită pentru marele ecran. Dar, dă viaţă acum la patru roluri pe scenele teatrelor bucureştene. Sunt spectacole în care crede şi pe care le recomandă nu pentru că e musai ca lumea să o vadă pe ea, ci pentru că admiră munca celor care au pus în scenă respectivele producţii. Îi respect disciplina şi îi admir dragostea pe care o poartă meseriei pe care a ales-o. Ascultaţi-o, eu spun că merită…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *